Gruparea de hackeri Anonymus susține că se află în spatele atacurilor informatice în urma cărora conturile oficiale de Twitter și Flickr ale Coreei de Nord au fost sparte.
Hackerii au publicat pe site-urile menționate imagini prelucrate cu liderul suprem din statul comunist, Kim Jong-un. Poza de profil de pe Twitter a fost înlocuită cu cea cu un cuplu dansând tango, iar pe Flickr au fost încărcate imagini în care lui Jong-un i s-au pus urechi și rât de porc.
Anonymus a lansat anul trecut operațiunea „Free Korea”, după ce Coreea de Nord a bombardat o insulă de pe teritoriul Coreei de Sud.
Nici site-ul oficial de știri și propagandă al regimului nord-coreean, Uriminzokkiri, găzduit în China, nu a scăpat de atacuri. Accesul la acesta a fost blocat, iar marte parte din conținut șters.
Tensiunile au atins un nivel ridicat în Peninsula Coreea după ce regimul din nord a anunțat că va ataca cu arme nucleare teritorii ale SUA.